Proiecte/Proiecte retea

   

Main

Pagina principala

Conferinte Academice

Anual, Civitas '99 organizeaza una sau doua conferinte academice pe cate o tema de stiinta politica.
Aceste conferinte sunt ocazia membrilor Retelei de a interactiona cu alti studenti in stiinte politice sau stiinte sociale. Conferintele combina de obicei prezentari de lucrari si dezbateri, si au ca invitati profesori din domeniu sau experti din institutii publice.

 

Model United Nations

Incepand din 2002, Civitas '99 organizeaza “Model United Nations”, o simulare a procesului de negociere si luare a deciziilor in cadrul unor organisme ale ONU. Evenimentul, creat de membrii grupului de Relatii Internationale din Civitas '99, se adreseaza tuturor studentilor interesati de problemele politice internationale, indiferent de domeniul lor de studiu. Scopul acestui proiect este imbunatatirea abilitatilor de negociere ale participantilor, familiarizarea acestora cu procesul de luare a deciziilor in cadrul organismelor ONU si imbunatatirea cunostintelor studentilor legate de subiectele actuale de pe agenda internationala.

 

Europa la Liceu

Civitas '99 a participat, in calitate de colaborator al Delegatiei Comisiei Europene in Romania, la proiectul « Europa la Liceu » adresat elevilor de liceu din Romania. In cadrul acestui proiect, echipe de cate 2 traineri din Civitas '99 au realizat, cu materiale proprii, training-uri de management de proiect si valori europene in 5 licee din Bucuresti.

 

European Union and Turkey: Cultures in Conflict?

Civitas '99 a participat in calitate de partener, cu o echipa de 4 membri, la proiectul Clubului de Conflict Resolution de la Universitatea Sabanci din Istanbul. Evenimentul « European Union and Turkey: Cultures in Conflict? » a constat intr-o serie de prelegeri, workshop-uri si mese rotunde, cu participare internationala, avand ca scop determinarea problemelor culturale divergente dintre societatile vest-europeana si turca, in contextul procesului de aderare a Turciei la Uniunea Europeana.

 

Romanian Foreign Policy Intelligence

RFPI este proiectul unei echipe de 4 membri ai Retelei Civitas '99, care si-au propus sa evalueze Politica Externa a Romaniei vazuta ca mijloc de urmarire si atingere a Interesului National al Romaniei. Metoda folosita de acestia este monitorizarea si analiza actiunilor de politica externa ale autoritatilor romane, bazata pe documentarea din surse deschise. Demersul lor se transpune practic in crearea unui site web pe care sunt publicate comentarii si rapoarte de politica externa realizate de membrii echipei.
Referinte: www.civitas99.ro/rfpi

 

Strategic Spot

Strategic Spot este o initiativa a doi dintre alumni Retelei Civitas '99 (Cristian Andrei si Ionut Butoi), care are ca scop “supravegherea” arenei politice din Romania pentru a identifica evenimentele importante sau a sublinia fenomenele politice si sociale de importanta majora si a discuta relevanta strategica pe termen lung a acestora. Materializat ca un site web in limba engleza pe care sunt pubicate analize si rapoarte, Strategic Spot este conceput ca o platforma de promovare a expertizei romanesti in stiinta politica aplicata si ca un mijloc de comunicare cu consultanti politici si experti in marketing politic din toata lumea.
Referinte: www.civitas99.ro/strategicspot
Articol: “Primul an de mandat, fatal pentru premieri” de Cristian Andrei